Obţinerea avizului necesar vânzării terenurilor agricole din extravilan
Obţinerea avizului necesar înstrăinării terenurilor agricole din extravilan conform Legii 17 din 2014
Cine poate solicita acest serviciu
Avizul necesar înstrăinării terenurilor agricole din extravilan poate fi solicitat de orice persoană care are în proprietate terenuri agricole în extravilan, în vederea vânzării.
Paşii ce trebuie urmaţi
Pentru obţinerea avizului necesar înstrăinării terenurilor agricole din extravilan se vor parcurge următorii paşi:
1. Prezentarea la Serviciul patrimoniu, agricol, cadastru şi comercial
Cetăţeanul vânzător se prezintă la Compartimentul Agricultură, Silvicultură unde va depune cererea pentru afişarea ofertei de vânzare a terenului (Anexa 1,2 ), în vederea aducerii acesteia la cunoştinţa preemptorilor, însoţită de oferta de vânzare teren (Anexa 3,4) şi de documentele justificative.
2. Afişarea ofertei de vânzare În termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, Compartimentul Agricultură, Silvicultură va afişa timp de 45 de zile lucrătoare oferta de vânzare la sediul Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc şi pe pagina de internet a primăriei. În termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de vânzare Compartimentul Agricultură, Silvicultură va întocmi lista preemptorilor care va fi afişată la sediul primăriei şi pe pagina de internet.
3. Acceptarea ofertei de vânzare În perioada de 45 zile lucrătoare de la afişarea ofertei de vânzare, Compartimentul Agricultură, Silvicultură va înregistra toate comunicările de acceptare a ofertei de vânzare a terenului (Anexa 5,6), depuse de oricare dintre preemptori, însoţite de următoarele documente: - copie CI/BI pentru preemptorul persoană fizică; - copie certificat constatator de la ORC în cazul preemptorului persoană juridică; - copii legalizate de pe documentele justificative care atestă calitatea de preemptor (acte de coproprietate, contract de arendă, acte de proprietate ale imobilelor care au hotar comun cu terenul supus vânzării, etc.)
4. Alegerea preemptorului potenţial cumpărător Decizia vânzătorului privind alegerea preemptorului potenţial cumpărător va fi înregistrată la Compartimentul Agricultură, Silvicultură (Anexa 9,10). În termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea acesteia, Compartimentul Agricultură, Silvicultură va comunica, după caz, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sau Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Harghita numele şi datele de identificare ale preemptorului ales, potenţial cumpărător, care va depune cererea pentru înregistrarea ofertei de cumpărare (Anexa 7,8).
Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public se emite, după caz, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sau Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Harghita.
5. Neexercitarea dreptului de preemptiune În cazul în care niciun preemptor nu comunică acceptarea ofertei vânzătorului, iar vânzarea este liberă, Compartimentul Agricultură, Silvicultură va transmite vânzătorului o adeverinţă, care atestă că s-au parcurs toate etapele procedurale privind exercitarea dreptului de preempţiune şi că terenul este liber la vânzare, la preţul prevăzut în oferta de vânzare. În acest caz potenţialii cumpărători pot depune la primărie un dosar, care să cuprindă documentele doveditoare privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de 45 de zile lucrătoare în care anunţul va fi afişat la Primărie şi pe site-ul acesteia.
A. Condiţii pentru persoane fizice
Dacă niciunul dintre titularii dreptului de preempţiune nu îşi declară intenţia de a cumpăra terenul, orice altă persoană fizică îl poate cumpăra, în următoarele condiţii:
a) să aibă domiciliul/reşedinţa situat/situată pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare
b) să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani, anterior înregistrării acestei oferte de vânzare;
c) să fie înregistrate de autorităţile fiscale române cu minimum 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.
B. Condiţii pentru persoanele juridice
De asemenea, dacă niciunul dintre titularii dreptului de preempţiune nu vor să cumpere terenul, acesta poate fi cumpărat de persoane juridice, în următoarele condiţii:
a) să aibă sediul social şi/sau sediul secundar situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare;
b) să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
c) să prezinte înscrisurile din care să reiasă că, din venitul total al ultimilor 5 ani fiscali, minimum 75% reprezintă venit din activităţi agricole, aşa cum sunt prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, clasificate conform codului CAEN prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale;
d) asociatul/acţionarul care deţine controlul societăţii să aibă domiciliul situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;
e) în cazul în care în structura persoanelor juridice, asociaţii/acţionarii care deţin controlul societăţii sunt alte persoane juridice, asociaţii/acţionarii care deţin controlul societăţii să facă dovada domiciliului situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.
6. Acte necesare
- cererea pentru afişarea ofertei de vânzare a terenului (Anexa 1,2); - oferta de vânzare teren (Anexa 3,4); - copie CI/BI pentru persoană fizică; - copie certificat constatator de la ORC în cazul persoanei juridice; - copie legalizată de notarul public sau certificată pt. conformitate de funcţionarii primăriei a actului de proprietate asupra terenului ce face obiectul ofertei de vânzare; - extras de carte funciară pentru informare, emis cu cel mult 30 de zile înainte de afişarea ofertei, însoţit de extrasul de plan cadastral de carte funciară al imobilului, în sistem de coordonate „Stereografic 1970”, în condiţiile în care terenul este întabulat; - certificat de atestare fiscală emis de către primărie; - plan de amplasament şi delimitare cu vecinătăţile identificate pe plan;
- consimţământ cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa 11); - alte documente doveditoare, după caz.
Unde se depun actele:
Sediul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc (P-ţa Cetăţii nr. 1.)
Program depunere:
Programare prealabilă în zilele de lucru între orele 09,00-15,00.
Telefon: 0266-315120, int. 118
E-mail: [email protected], [email protected], [email protected]
Formulare:
Cerere afişare oferta da vânzare teren extravilan persoane fizice
Cerere afişare oferta da vânzare teren extravilan persoane juridice
Formular Oferta vanzare teren persoane fizice
Formular Oferta vanzare teren persoane juridice
Formular de acceptare oferta persoane fizice
Formular de acceptare oferta persoane juridice
Cerere pentru înregistrarea ofertei de cumpărare persoane fizice
Cerere pentru înregistrarea ofertei de cumpărare persoane juridice
Decizia privind alegerea preemptorului persoane fizice
Decizia privind alegerea preemptorului persoane juridice
CONSIMŢĂMÂNT cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal