chevron_right
Monitorul oficial local

Regulamente locale

Regulament de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor publice pentru închirierea imobilelor (terenuri, clădiri) aflate în proprietatea publică şi privată a Municipiului Miercurea-Ciuc

Regulamentul pentru stabilirea situațiilor deosebite și a procedurii de acordare a ajutoarelor de urgență din bugetul local

Regulamentul pentru bugetarea participativă în municipiul Miercurea-Ciuc, începând de anul 2022

Regulament privind amplasarea teraselor sezoniere pe domeniul public al Municipiului Miercurea-Ciuc

Regulamentul de tăiere și/sau toaletare a arborilor și arbuștilor pe domeniul public și privat al municipiului Miercurea-Ciuc

Constituirea Grupului de lucru în vederea identificării aşezărilor informale, evaluării situaţiei acestora şi stabilirii măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a locuitorilor din aşezările informale şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al acestuia

Regulamentul privind aprobarea criteriilor și punctajul pentru repartizarea locuințelor de serviciu, locuințelor sociale, locuințelor de necesitate și a locuințelor aflate în fondul locativ al Municipiului Miercurea-Ciuc

Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Comunitar Consultativ al Municipiului Miercurea-Ciuc

Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului Social – Adăpost de Noapte, Cantinei de Ajutor Social, Asistenței la domiciliu a bătrânilor și bolnavilor

Regulamentului privind organizarea și funcționarea pieței agroalimentare „Piața agroalimentară centrală – Központi Zöldségpiac” din Municipiul Miercurea-Ciuc

Regulament pentru închirierea de terenuri, clădiri existente și alte bunuri imobile

Regulamentul de stabilire a modalităţii de achiziţie de bunuri imobile